antet 2

Oare cat de departe putem merge ?

"Banuiesc ca daca am ajunge la capatul lumii, am gasi acolo pe cineva care merge mai departe."

- Henry David Thoreau -

........................................

"Daruind vei dobandi"

Afla cine a spus, vezi de ce a spus si apoi mergi mai departe.



luni, 2 septembrie 2013

S-a mai lămurit o „enigmă” !

Ei bine, da, nu erau OZN-uri, ci avioane militare de mare performanță !

Ați crezut altceva ? Normal, poporului i se dă întotdeauna ceva la care să se gândească…

PS. Așteptăm adevărul despre Yeti, monstrul din Loch Ness și celelalte mituri contemporane…

Sursa

luni, 17 iunie 2013

Materia neagră

Se spune că, pentru a reuși în viață, unui om îi trebuie nu numai inteligență cognitivă (înțelegea celor existente în jurul său), ci și inteligență relațională (capacitatea de a sesiza așteptările pe care ceilalți le au cu privire la persoana sa), cât și inteligență emoțională (aptitudinea de a-și amâna satisfacțiile). Aceste două ultime calități se pare că i-au lipsit lui Liu Xing și rezultatul a fost acela că, în loc să devină un mare om de știință, a devenit un criminal sinucigaș.

 Având ca punct de pornire o poveste reală (cazul University of Iowa shooting), "Dark Matter" ne arată cât de dură poate fi lupta orgoliilor în lumea științei contemporane. Atunci când coordonatorul programului de cercetare în cosmologie (Profesorul Jacob Reiser)  refuză să recunoască meritele științifice ale tânărului venit tocmai din China și să-i sprijine continuarea cercetării, disputa științifică și academică dintre cei doi se transformă treptat într-o confruntare surdă între ego-ul supradimensionat al autorității științifice și ambiția firească a unui tânăr entuziast dar lipsit de răbdare. Iar rezultatul acestei confruntări este, în final, dramatic.

Punctul central al acestei confruntări este „materia neagră”, acea componentă nevăzută a Universului, pe care Liu Xing speră să o evidențieze cu ajutorul calculelor matematice. Potrivit teoriei acestuia, Universul este etern („Dumnezeu si Universul sunt același lucru”) fiind fără început sau sfârșit, fapt ce contravine „modelului Reisler”, potrivit căruia Universul începe odată cu Big-Bang-ul primordial.  Dar, in viziunea lui Liu Xing, modelul profesorului său nu explică spațiile goale care se văd cu telescopul și, în acest punct, intervine teoria sa, care afirmă că acele spații nu sunt goale ci pline de materie întunecată care acționează asupra materiei obișnuite, modelând-o prin intermediul gravitației.

Un film care merită văzut, atât datorită chestiunii științifice pe care o pune în discuție, cât și datorită insight-ului pe care ni-l oferă cu privire la funcționarea sistemului de cercetare științifică în mediul academic american, cu privire la mecanismele formale și informale ale acestuia și la raporturile care se stabilesc între oamenii de știința confirmați și tinerii aspiranți la acest statut.

luni, 13 mai 2013

Transferul transumanist.

Un roman hipnotic. Un roman postmodern. Un roman halucinant. Un roman formidabil. 


Să fim sinceri cu noi înșine. Câți dintre noi nu și-ar dori să migreze temporar în corpurile altor persoane pentru a trăi, măcar și numai din când în când, o altă viață, pentru a face ceea ce, altfel, nu avem curajul să facem ? Probabil că mulți. Însă care ar fi prețul acestei experiențe ? Câți dintre cei care ar face asta, ar putea ulterior să și reziste acestui transfer, după ce, la adăpostul identității false, vor fi aflat mizeria ascunsă a firii umane, fie aceea propria lor mizerie sau a persoanelor apropiate sau a unor străini ? În mod evident, romanul Transfer, al lui Michael Hăulică, este și un science-fiction cu temă polițistă dar, în același timp, este și o introspecție a abisurilor sufletului uman, a zonelor cavernoase ale acestuia.

Realizat în două scriituri ce par complet diferite, una clasică, simplă, narativă (O hucă în minunatul Inand, de exemplu) și o alta postmodernă, plină de idei și imagini discursive, fragmentate, care se întretaie, se amestecă, se combină și se răsucesc într-un joc cu desăvârșire hipnotic (Vremea zăpușelii, de exemplu), cartea ne duce pe tărâmul unui oraș distopic (Inand), în care găsim amalgamate atât repere ale lumii noastre (evocate printr-o mulțime de citate multiculturale, de la Casablanca–MatrixKeanuReevesAlain Delon, la Grigore LeșeCătălin Botezatu, trecând prin Becket–Vișniec–Hăulică (autoreferențialitate)Godot) cât și repere ale unei realități ce pare cu totul suprarealistă. Lumea gibson-ilor este o altă lume, un alt univers aproape, o lume a unor oameni în carne și oase dar care funcționează după un alt software, după alți  parametrii de coordonare existențială. În această lume, un cort de circ nu este ceea ce pare, ci este o realitate cuantică creată de gânduri, un alt cosmos, un oraș interior, cu străzi și cu clădiri ciudate, cu oameni ciudați, cu intrări și ieșiri care duc în spații neimaginate, cu spectacole ce par onirice sau delirante, cu ființe din care se deschid sertare, exact ca în tablourile lui Salvador Dali… Și, în această lume cyberpunk, până și zâmbetele și privirile ajung să fie standardizate, purtând nume evocatoare  de stare (Floare de cais, Zborul libelulei, Floare de colț, Răsărit de Soare la Osaka, Țara Zăpezilor, Cosași odihnindu-se, Lacul Geneva, etc., etc.…) și putând fi utilizate în funcție de stas-ul situațiilor ivite…

Dar, dincolo de toată această fantezie debordantă, prin care Michael Hăulică îl omagiază chiar și indirect pe scriitorul canadian William Gibson, în care misterul, narațiunea și acțiunea se amestecă cu gândul subiectiv - amintiri, impresii, percepții, amănunte, vise, senzații, stări, reflecții personale, concluzii - creând o atmosferă când de înstrăinare sumbră, când cețoasă și neclară, cred că intenția lui Michael Hăulică este aceea de a ne atrage atenția cu privire la ceva ce este nu doar important, ci fundamental… 

În celebra sa lucrare, Viitorul nostru postuman, faimosul sociolog,  politolog și filosof social Francis Fukuyama a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care noile tehnologii îl pot avea asupra propriei noastre umanități, arătând că evoluția științei poate duce la un viitor în care alterarea caracteristicilor fundamentale ale naturii umane ne va face pe noi înșine de nerecunoscut. În termenii cei mai generali, cred că la asta se referă și romanul lui Michael Hăulică, în care este descrisă o etapă a acestui proces de transformare a omului. În lumea din Inand omul nu mai este ceea ce știm că este, ci este doar o mască…

Vă rog să-mi spuneți cum v-ați raporta la realitate dacă ați știi că în corpul unui necunoscut întâlnit pe stradă (și care, eventual, vă adresează și o înjurătură “întâmplătoare” sau chiar mai mult decât atât…) s-ar afla soțul sau soția dvs., vecinul, colegul de serviciu, șeful sau cine știe ce altă persoană binecunoscută…? Vă dă frisoane o asemenea perspectivă? Sau ce ați fi în stare să faceți chiar dvs. înșivă dacă ați putea să “închiriați” un corp, astfel încât nimeni să nu vă poate recunoaște și acuza de nimic?... O lume a măștilor, o lume a oamenilor care, sub acoperire, dau viață gândurilor celor mai ascunse, unde ar putea duce oare? Care ar fi consecințele sociale, economice și politice ale unei lumi în care tehnologia ar permite acest lucru? Veți spune, probabil, că o asemenea lume este doar o distopie… O fi așa…acum. Dar dacă peste 20 ani sau peste 30 de ani această distopie va deveni realitate?

Citiți Transferul lui Michael Hăulică și veți vedea că, uneori, straniul tehnologic poate părea nu doar potențial veridic, cât, mai ales, cât se poate de probabil…

miercuri, 14 noiembrie 2012

Ce este visul ?

Ce este un vis ? Ce este visul lucid ? Știința n-a reușit până în prezent să lămurească aceste întrebări.

Este visul o activitate electrica a creierului sau/și un produs al mișcării globilor oculari ?

Este visul o călătorie a spiritului în alt plan ?

Nu cunoaștem cu certitudine natura visului și, de aceea, avem loc pentru speculații. Pornind de la această premisă, „Inception” ne provoacă să ne întrebăm dacă am putea pătrunde în visele altor persoane pentru a le fura ideile sau pentru a le implanta în minte idei care nu sunt ale lor. Ar putea exista vreodată o tehnologie care să ne permită acest lucru ?

Filmul este un challenge pentru inteligența speculativă. Celor care nu l-au văzut deja, le recomand să-l vadă. O dată sau chiar de două ori. Eu unul, abia când l-am revăzut a doua oară, am înțeles (probabil) toate ideile pe care le pune în dezbatere.

Visele par reale în timp ne aflăm în ele, nu-i așa ? Numai când ne trezim realizăm că era ceva ciudat acolo…

Așa-i că nu v-ați amintit niciodată începutul unui vis ? Mereu v-ați aflat acolo, în mijlocul acțiunii, nu ? Cam așa este și cu viața fiecăruia dintre noi. Își amintește cineva ceva despre propria-i naștere ? Nu, căci toți ne amintim propriile vieți de la un moment când ele deja începuseră.

Și, cea mai tulburătoare întrebare dintre toate:

Când murim, de fapt ne trezim ? Este această viață doar un vis, o simulare ? (Chiar dacă ar fi așa, să nu uităm însă că trezirea trebuie să vină în urma unui semnal din exterior sau transmis de către organismul care doarme și nu ca urmare a dorinței conștiinței din vis…)

În concluzie, de acum, când adormiți, nu uitați să luați totemul cu dvs.

Ce este totemul și la ce folosește ? Veți afla văzând filmul. 


miercuri, 3 octombrie 2012

Biotehnologia, gothicul si omul diferit.


Profesorul Lucian Boia, in faimoasa sa carte Pentru o istorie a imaginarului, identifica alteritatea ca fiind unul din pattern-urile recurente din cultura umanitatii, pe care se cladeste intreaga mitologie a omului diferit. In prezent, formele radicale ale acestei alteritati tin strict de imaginar. Ar putea acestea, insa, sa devina,  candva, realitate?

Cu ceva timp in urma am citit o carte care a marcat aparitia unui gen nou in cultura romana. Putem gasi in literatura romana culta genul fantastic, putem gasi science-fiction, putem gasi realism-magic, putem gasi suprarealism  dar, pana in urma cu putin timp, genul horror pur si simplu nu exista. Aceasta este noutatea adusa de Oliviu Crâznic si romanul sau de debut  ...si la sfârșit a mai rămas Coșmarul (care, intr-un timp relativ scurt, a adunat o multime de premii): aparitia genului gothic, ca parte a literaturii romane culte.


Pe masura ce am parcurs romanul, primul gand care mi-a venit in minte a fost  acela ca autorul scrie foarte bine: o scriitura eleganta, alerta (in ciuda atentiei aproape pedante pentru precizari si detalii), dinamica, palpitanta si captivanta,  cu jocuri de aparente si rasturnari de situatii neasateptate care te tin in priza, facandu-te sa-ti doresti, exact ca un film hitchcockian, sa vezi ce se intampla mai departe si ce se ascunde in spatele mastii pe care pare ca o poarta fiecare personaj. Personaje ce sunt puternic conturate si, printre care, dincolo de decorul intunecat, pluteste, eteric parca, o poveste de dragoste inefabila.

Apoi, cand am terminat-o, gandul m-a dus, inevitabil, spre analiza structurii arhetipale care domina intreg romanul, alteritatea radicala (de care spuneam la inceput: prototipul uman deformat pana dincolo de limitele umanitatii) si la reprezentarile ei clasice din cultura universala (Pan, Minotaurul, Frankenstein, Dracula, licantropul, sirenele, ielele, Yeti etc) ajungand in cele din urma la un film relativ recent, Legenda vie (2007) care ne propune sa acceptam ca, la un moment dat, intr-un viitor nu foarte indepartat, cel mai intunecat imaginar ar putea deveni realitate, gratie unei stiinte scapate de sub control.


Oare ar fi posibil ca ipoteza propusa de acest film sa devina vreodata realitate ? Ar putea veni un moment cand lucrurile sa se inverseze, cand biologia fantastica, fiintele de cosmar zugravite de Oliviu Crâznic in romanul sau, pe care acum le consideram a fi doar mituri, sa devina dominante iar omul obisnuit sa devina, la randul sau, doar o legenda ?

Ne-ar putea duce, oare, biotehnologia spre un asemenea deznodamant distopic ?          

               

joi, 27 septembrie 2012

SF-ul si stiinta (2): Cazul „Prometheus”.


Asadar, sa vedem ce si cum.

Ei, extraterestrii, ne-au facut pe noi, oamenii, dar mai apoi s-au hotarat sa ne distruga. Insa n-au mai apucat sa faca acest lucru pentru ca alte fiinte i-au distrus pe ei.

Cam asa s-ar putea rezuma intr-o fraza subiectul filmului.

In termeni generali, stiinta urmareste doua tinte principale:
-     aceea de a ne explica Universul inconjurator si, eventual, ratiunea prezentei noastre in ansamblul  acestuia si
-          aceea de a ne oferi echipamente/tehnologii care sa ne imbunatateasca viata.

Pe cale de consecinta, scopul unui film in a carui tematica intra si cuvantul „stiinta” ar fi acela de a ne prezenta, pe cat posibil, idei noi cu privire la cele doua directii de mai sus.

Sa vedem cum serveste Prometheus aceste doua scopuri:

1.Prezentarea explicatiilor pe care stiinta le ofera cu privire la Universul inconjurator & ratiunea prezentei noastre in contextul acestuia.

Aici putem identifica doua-trei idei aduse in discutie de film:

Ipoteza paleoastronautica: desenele rupestre ale unor civilizatii umane stravechi, care nu au avut contact intre ele  (egipteni, mayasi, babilonieni, etc), indica prezenta unor vizitatori din spatiu care arata oamenilor o harta stelara.
Ipoteza crearii omului de catre extraterestri: Pamantul a fost vizitat in trecutul indepartat de catre o civilizatie extraterestra umanoida care  si-a diseminat genele in mediul terestru si asa, la capatul lantului evolutiv, am aparut noi, oamenii.
Ipoteza diversitatii vietii in Univers: in Univers ar putea exista diverse forme de viata, din care unele pot provoca distrugerea celor de tip umanoid. Acestea se pot inmulti prin gestatie in corpul fiintelor de tip umanoid.

2. Prezentarea tehnologiilor menite a ne imbunatati viata.

Ca orice sf  care se respecta, Prometheus ne ofera imaginile unor tehnologii avansate:
-          nave spatiale care pot efectua calatorii in spatiul indepartat,
-          sisteme de criogenare,
-          statie chirurgicala complet robotizata care poate efectua operatii pe corpul uman;
-          roboti androizi,
-          terraformare,
-          bile zburatoare care cartografiaza terenul care il strabat,
-          comunicare holografica,
-          etc.

Concluzie:

Cam asta ar fi, pe scurt, stiinta cuprinsa in cele doua ore de film. In rest, multa actiune, suspans si efecte speciale. E mult, e putin, se putea ceva mai mult decat atat ?

Exista vreo urma de adevar obiectiv in ipotezele de mai sus sau totul este doar fantezie pura ? Fiecare din noi poate avea propriul raspuns la aceasta intrebare. In ceea ce ma priveste, as spune ca, referitor prima categorie, avem de a face strict cu ipoteze care tin mai degraba de fantezie, fiind lipsite de o argumentare solida, dar care, datorita insolitului lor, fac o foarte buna audienta. Cat priveste cea de-a doua categorie, lucrurile stau ceva mai bine, in sensul ca, dupa parerea mea, tehnologiile prezentate au sanse mari sa devina realitate intr-un viitor nu foarte indepartat.

Referitor la noutatea acestor idei, este oare ceva ce sa nu fi mai fi vazut sau auzit pana acum ? Cred ca raspunsul la aceasta intrebare este „nu”, cu doua exceptii, bifate amandoua la categoria tehnologie, si anume: bilele zburatoare care cartografiaza terenul si  statia chirurgicala complet robotizata. In ceea ce ma priveste, este prima cand am vazut ilustrarea acestor doua tehnologii intr-o opera artistica.

Si, in final, o ultima precizare:

Ceea ce unora ar putea sa para ca fiind o idee noua, si anume ipoteza crearii omului prin diseminarea genelor extraterestre in mediul terestru (deci nu prin „manufacturarea” sa in vreun laborator extraterestru, ci prin indreptarea evolutiei naturale intr-o anumita directie ) nu este la prima utilizare in arta sf.

Eu unul am mai intalnit aceasta idee in cel putin o alta opera, si anume in romanul in doua volume „Prima zi” si „Prima noapte” al lui Marc Levy. Despre care vom discuta in curand.  

joi, 20 septembrie 2012

Fascinant: ipoteze despre Univers.


Aveti idee cum este structurata lumea inconjuratoare ?

Daca vreti sa aflati ipoteze de ultima ora, o noua serie de filme, narate de un profesionist al stiintei: